BluePink XHost

Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Exemplifică trăsăturile speciei dramatice comedia, prin referire la o operă literară studiată.

Comedia este o specie a genului dramatic, care satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri prin intermediul personajelor ridicole, între care se nasc conflicte puternice. Comedia are scopul de a îndrepta acele tare umane şi sociale prin râs, având, aşadar, rol moralizator.

Caracteristicile comediei:

Principalul mijloc artistic este comicul, o categorie estetică ce include situaţii şi personaje ridicole, vicii şi moravuri, fiind sancţionate prin râs şi urmărindu-se, astfel, îndreptarea acestora. Comicul ilustrează contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre serios şi derizoriu, dintre iluzie şi realitate, dintre efort şi rezultatele lui etc.
Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia, satira şi sarcasmul, folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul, atât în ilustrarea aspectelor imorale ce se petrec în societate, cât şi a caracterelor umane cu defecte morale.
Formele de manifestare a comicului sunt foarte variate: comicul de situaţie, comicul de caracter, comicul de limbaj, comicul de nume etc.

Argumente pentru includerea operei „O scrisoare pierdută” în specia dramatică comedia:

Principalul mijloc artistic folosit este comicul, iar acesta are un rol moralizator, are ca scop îndreptarea tarelor morale umane prin râs.

Sursele comicului în comedia „O scrisoare pierdută”

• Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături negative, tare morale, stârnind râsul cu scop moralizator. I.L. Caragiale creează tipologii de personaje, dominate de trăsături morale negative:
• tipul încornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache
• tipul cochetei adulterine este încarnat de Zoe
• tipul parvenitului şi al demagogului este întruchipat de Nae Caţavencu
• tipul prostului de Farfuridi şi Brânzovenescu
• tipul servilului incult de Ghiţă Pristanda
• Agamemnon Dandanache acumulează toate trăsăturile negative ale celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul.
• Comicul de nume are menirea de a sugera o trăsătură dominantă de personalitate, sau chiar un întreg caracter.
• Zaharia Trahanache („trahana” înseamnă „cocă moale”) este uşor modelat de superiorii săi;
• Ghiţă Pristanda (pristandaua e un joc popular, ce se dansează după reguli prestabilite, într-o parte şi în alta, conform strigăturilor şi comenzilor unui conducător de joc) e servil şi umil faţă de şefi;
• Nae Caţavencu (caţaveică = haină cu două feţe; caţă = mahalagioaică) este ipocrit şi demagog;
• Farfuridi şi Brânzovenescu alcătuiesc un cuplu de imbecilitate, dependenţi unul de altul, fiindu-şi numai unul altuia de folos;
• Agamemnon Dandanache (dandana = încurcătură, belea, bucluc) construieşte o adevărată strategie a şantajului, creând o mulţime de încurcături;
• Comicul de limbaj este o modalitate de a scoate în evidenţă incultura şi incoerenţa personajelor. El se defineşte prin câteva particularităţi, şi anume:
•  Greşelile de vocabular se produc din cauza deformării cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsă de instrucţie, fie din mimetism:
• pronunţie greşită („famelie”, „renumeraţie”, „plebicist”, „andrisant”, „bampir”)
• etimologie greşită („capitalişti” pentru locuitorii Capitalei, „scrofulos” pentru scrupulos)
• lipsa de proprietate a termenilor („liber-schimbist”, însemnând cel care promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în treburile întreprinzătorilor capitalişti, are pentru Caţavencu sensul de flexibil în concepţii)
• Încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii
• polisemia („ne-am răcit împreună”)
• contradicţia în termeni („după lupte seculare care au durat aproape 30 de ani...”)
• asociaţii incompatibile ca sens („Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”)
• nonsensul („Din două una, ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo şi anume prin părţile esenţiale”)
• truismele („Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba mai dă şi-napoi”)
• construcţii prolixe („În sănătatea alegătorilor...cari au probat patriotism şi mi-au acordat...asta...cum să zic de!...a! sufrazdele lor; eu, care familia mea de la patuzopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică...cum am ziţe...în sfârşit să trăiască!”)
• expresii tautologice („intrigi proaste”)
• Repetiţia obsedantă a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidenţiază sărăcie de gândire şi de vocabular: „neicusorule, puicusorule”, „curat murdar”, „curat constituţional”
• Neconcordanţa stilurilor: Caţavencu ţine un discurs patriotard în faţa lui Pristanda, cu care vorbise până atunci într-un stil familiar: „Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină...Şi în sfârşit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul?!”
• Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivită a altora, din pricina inculturii. Dictonul lui Niccolo Machiavelli, „Scopul scuză mijloacele”, este atribuit de către Caţavencu „nemuritorului Gambetta”. Tot Caţavencu rosteşte eronat un dicton latinesc, „oneste bibere”, care ar însemna într-o traducere liberă „să bei cinstit”, în loc de „honeste vivere”, adică „să trăieşti cinstit”.
• Comicul de situaţie reiese din împrejurările cele mai surprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidenţe, de încurcături, confuzii şi situaţii echivoce. Situaţiile în care sunt puse personajele aduc la suprafaţă trăsăturile negative ale acestora: perfidia Zoei, ipocrizia lui Caţavencu, servilismul lui Pristanda, ramolismentul lui Trahanache etc.