- Expune doctrina estetică promovată de revista Dacia literară.
Dacia literară apare în 1840, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu şi trasează principalele direcţii ale romantismului românesc în articolul-program Introducţie.
Programul teoretic al revistei nu a impus autoritar o serie de principii, ci a enunţat un număr de idei, acceptate prin consens de toţi paşoptiştii, pentru că ele reprezentau modul de a gândi al tuturor oamenilor de cultură din epocă.
- Kogălniceanu aduce un omagiu iniţiatorilor presei româneşti, apoi arată că publicaţiile lor nu acordă suficientă atenţie problemelor de literatură, ceea ce are drept consecinţă lipsa unor dezbateri fructuoase şi pasivitatea marilor spirite ale epocii.
- Predecesorilor li se reproşează provincialismul. Dacia literară îşi propune să fie „numai o foaie românească”, asumându-şi dubla sarcină de a se îndeletnici cu literatura românească şi de a publica creaţiile româneşti valoroase.
- Punctul central al programului îl constituie afirmarea hotărâtă a direcţiei naţionale şi populare în literatură. Kogălniceanu proclamă originalitatea drept „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”, condamnând imitaţiile şi traducerile.
- Kogălniceanu cere scriitorilor să se inspire din realitatea autohtonă, din creaţia populară, din trecutul istoric. Dacia literară deschide astfel perspectiva unei literaturi întemeiate pe observaţie, cultivând adevărul şi naturalul, ceea ce duce la particularizarea romantismului românesc faţă de cel european:
- prin autohtonism, se continuă idealurile umaniste şi iluministe, care impuseseră modelul etnogenezei
- interesul pentru istoria naţională este la noi o continuare a temelor şi motivelor epocilor anterioare, dând literaturii paşoptiste o notă specifică
- militantismul mesianic izvorăşte din necesitatea de a impune valori autentice şi de a realiza perspective etice asupra realităţii
- Dacia literară luptă pentru o limbă şi o literatură comună tuturor românilor, accentuând astfel sentimentul unităţii etnice.
- Se legitimează necesitatea spiritului critic, făgăduindu-se criterii obiective şi nepărtinitoare, criticându-se cartea, iar nu persoana.
BluePink