BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Ilustrează conceptul operaţional artă poetică, prin referire la o creaţie lirică studiată, aparţinând unui autor canonic.

Arta poetică este conceptul care defineşte ansamblul de trăsături referitoare la concepţia despre lume şi viaţă a unui poet, viziunea lui asupra menirii poetului şi a artei sale, specifice creaţiei scriitorului.

Testament, de Tudor Arghezi

Este o artă poetică, un poem programatic apărut în primul volum de poezii argheziene – „Cuvinte potrivite”, 1927.      
Titlul semnifică întreaga operă a unui artist care este lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor viitoare. Arghezi continuă tradiţia scriitorilor paşoptişti, apărând în ipostaza de poeta vates, adică poetul profet. Poetul este un Mesia care îşi asumă rolul de a scrie o carte. Eul liric sintetizează toate cântecele care există virtual în fiecare din noi. Poezia este în două părţi:
Prima parte are un caracter are un caracter adresativ (primele 12 versuri). Eul liric dialoghează cu un lector imaginar încercând să-l conştientizeze pe acesta de însemnătatea operei artistice.
Cuvântul central este cel de carte, care apare surprins din mai multe unghiuri:

• Cartea este privită ca un document scris ce salvează de uitare numele artistului: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”
• Cartea apare ca treaptă ce realizează legătura dintre generaţiile trecute şi cele viitoare: „Cartea mea-i, fiule, o treaptă”
• Cartea este un hrisov, este asemănată cu Biblia pentru că ea conţine moştenirea spirituală a generaţiilor: „Aşeaz-o cu credinţă căpătâi / Ea e hrisovul vostru cel dintâi”
• Cartea este un document social care exprimă suferinţa poporului: „Ea e hrisovul vostru cel dintâi / Al robilor cu saricile, pline / De osemintele vărsate-n mine”

În partea a doua a poeziei poetul exprimă ideile esenţiale ale sale. Cartea apare ca expresie a progresului omenirii de la munca fizică la munca intelectuală: „Ca să schimbăm acum întâia oară / Sapa-n condei şi brazda-n călimară”. Metafora „cuvinte potrivite” are mai multe conotaţii în text:

• Opera trebuie să fie un act de trudă, de muncă: „Şi frământate mii de săptămâni / Le-am prefăcut în versuri şi icoane”
• Selectare, îmbinare pentru a ajunge la un vers care să exprime valori morale.
• Poetul trebuie să transfigureze realitatea, să valorifice limbajul poporului care presupune originalitate, naturaleţe, plasticitate. Arghezi cultivă estetica  urâtului, idee pe care o preia de Charles Baudelaire. El are misiunea de a valorifica acele cuvinte considerate până atunci non-poetice: „Făcu-i din zdrenţe muguri şi coroane”, „Veninul strâns l-am preschimbat în miere”.
• Poetul are şi un rol social, el trebuie să exprime atât suferinţa confraţilor săi, cât şi să le aline durerea: „Am luat ocara.../Am pus-o când să-mbie, când să-njure”.

Arghezi recunoaşte că opera artistică nu este doar produsul inspiraţiei divine ci şi al eforturilor, al trudei: „Slovă de foc şi slovă făurită / Împărecheate-n carte se mărită”. Identificăm două metafore; „Slovă de foc” reprezintă inspiraţia, „slovă făurită” munca.
Versificaţia  este tradiţională prin cultivarea unei rime pereche şi modernă prin ritmul neregulat.