Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Expune specificul raportului autor – eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor aparţinând direcţiei moderniste.

Specificul raportului autor – eu liric în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga:

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică, cuprinzând viziunea despre lume şi viaţă a autorului, despre menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale.
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să potenţeze misterele universului, ci nu să le lămurească, accentul punându-se pe confesiune („eu”).
Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga nemotivând concepţia sa cu argumente raţionale, ci cu metafore revelatorii. Confesiunea lui se organizează în jurul unor opoziţii cu sens figurat: „lumina mea” – „lumina altora”, pronumele personal „eu” fiind cuvântul-cheie al întregii poezii, exprimând metaforic conceptul de „cunoaştere”.
Poezia este alcătuită din două fraze.
Prima frază anunţă o poziţie: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte.” Prin sintagma „eu nu strivesc /.../ şi nu ucid”, poetul face o confesiune privind potenţarea misterelor universului, pe care nu doreşte să le lămurească pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia. Sintagma „calea mea” exprimă drumul propriu, aspiraţia poetului.
A doua frază exprimă opoziţia dintre cunoaşterea paradisiacă, ştiinţifică şi cunoaşterea luciferică, care nu lămureşte misterele universului, ci le potenţează: „Lumina altora / Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric, / dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - / şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii, / aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister / şi tot ce-i ne-nţeles / se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari / sub ochii mei - / căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”
Această frază exprimă concepţia lui Blaga despre rolul poetului şi artei în general. Are o structură antitetică:

1. „lumina altora” – „lumina mea” (opoziţia dintre cele două tipuri de cunoaştere)
2. „Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns” – „sporesc a lumii taină...îmbogăţesc şi eu întunecata zare”

Autorul îşi exprimă concepţia filozofică despre cunoaştere prin intermediul eului liric, întreaga poezie nefiind altceva decât o confesiune lirică accentuată prin folosirea pronumelui personal „eu” şi a verbelor la persoana I: „eu nu strivesc...nu ucid...calea mea”, „dar eu...lumina mea...sporesc...îmbogăţesc...sub ochii mei...eu iubesc”.