Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Prezintă construcţia discursului narativ dintr-o nuvelă fantastică studiată, prin referire la două dintre conceptele operaţionale din următoarea listă: secvenţe narative, episod, incipit, final.

Incipitul este secvenţa iniţială a unui text, care imprimă acestuia un anumit tip de organizare.
În timp ce în textele clasice incipitul are o valoare explicativă, este o „cheie” a interpretării textului, la scriitorii moderni el nu mai are aceeaşi valoare, stimulând astfel cititorul să interpreteze cele receptate.
În nuvela „La ţigănci”, de Mircea Eliade, începutul este ambiguu, pentru că, deşi pare un cadru prozaic, un tramvai, vara, pe o căldură înăbuşitoare, nu se pot repera coordonatele spaţiale şi temporale şi nu se găseşte un sens elementelor prezente în text. Singura soluţie de a înţelege este continuarea lecturii pentru a găsi o ipoteză de interpretare. Următorul pasaj, în care apare taxatorul, nu dezambiguizează soluţia, pentru că, fără a lămuri unde şi când se petrec faptele, introduce un nou element necunoscut, ţigăncile. Cititorul începe să ezite, dar pentru a încerca să înţeleagă trebuie să continue lectura. Află însă un element nou şi anume că unul dintre personaje este Gavrilescu, un profesor de pian, care uitându-şi servieta coboară din tramvai într-un loc necunoscut. Apare astfel o nouă ezitare, care îl obligă pe cititor, pentru a găsi coerenţa textului, să citească mai departe, impunându-se în acest mod elementul fantastic. Tehnica este cea a frustrării aşteptărilor cititorului, pus mereu într-o situaţie nouă şi obligat să fie disponibil pentru orice interpretare.
Finalul este secvenţa ultimă a unui text.
În timp ce în textele clasice finalul este simetric cu incipitul, este un ecou al acestuia şi încheie opera literară, scriitorii moderni preferă finalurile deschise, care prefigurează întâmplări care nu sunt relatate în operă.
O asemenea situaţie apare şi în nuvela „La ţigănci”, fiindcă nu se poate preciza ţinta spre care se îndreaptă trăsura, orice ipoteză de interpretare a cititorului fiind posibilă.