BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Prezintă tipurile de personaje dintr-o operă literară studiată, aparţinând prozei realiste.

În romanul „Enigma Otiliei”, George Călinescu construieşte artistic tipologia personajelor, prin aceea că fiecare erou al romanului este dominat de o trăsătură de caracter puternică, definindu-l în esenţa sa morală.
Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru că, direct sau indirect, el hotărăşte destinele celorlalte personaje care se concentrează în jurul averii sale, în goana după moştenire. El reprezintă tipul avarului, însă este umanizat de dragostea lui sinceră pentru Otilia, chiar dacă aceasta nu se materializează.
Caracterizarea personajului se face prin acumularea de fapte, întâmplări, vorbe, gesturi, gânduri şi atitudini. Micile „ciupeli” faţă de Pascalopol, socotelile încărcate pentru întreţinerea lui Felix, faptul că mănâncă la alţii de câte ori are ocazia, privaţiunile la care se supune, ascunderea banilor în diferite locuri din casă sunt gesturi care indică avariţia personajului.
Gesturile, bâlbâiala, răguşeala sunt arme de apărare, reacţii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi pus în situaţia de a da vreun ban cuiva. Relaţia cu celelalte personaje este dominată de o suspiciune permanentă. Este temător faţă de oricine, are o spaimă evidentă faţă de autorităţi, de oficialităţi.
Umanizarea avarului se motivează prin respectul pe care Giurgiuveanu îl are pentru Pascalopol, prin încrederea faţă de Felix şi dragostea pentru Otilia.
Otilia Mărculescu este încarnarea eternului feminin enigmatic. Fascinantă şi imprevizibilă, ea se distanţează de celelalte personaje feminine din literatura română prin aceea că ea se află permanent într-un proces dinamic, în continuă devenire.
Portretul fizic, relatat prin ochii lui Felix, sugerează trăsăturile sale morale de delicateţe, tinereţe, farmec, cochetărie, distincţie, inocenţă şi maturitate. Definită prin felul de a fi, prin fapte, acţiuni, gesturi, vorbe şi gânduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare, deseori dovedind în mod surprinzător luciditate şi tact.
Este cel mai controversat personaj, apărând în opinia personajelor în mod diferit. Moş Costache o iubeşte ca pe fiica lui, Felix vede în ea „o fată admirabilă, superioară, pe care n-o înţeleg”, Pascalopol nu poate distinge „ce e patern şi ce e viril” în dragostea lui pentru Otilia, pentru Stănică Raţiu, Otilia este „o femeie cu spirit practic”, iar Aglae o consideră „o zănatică, o dezmăţată, o stricată”.
Felix Sima definit chiar de Călinescu „martor şi actor” deoarece ca participant direct la acţiune, Felix este personaj în roman. Tot Felix este cel care introduce cititorul într-o lume necunoscută, de care acesta ia act prin imaginile reflectate în conştiinţa acestui personaj-martor.
Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, conturează încă de la început o fire raţională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, cu fire analitică şi un spirit de observaţie foarte dezvoltat. După ce Otilia pleacă la Paris cu Pascalopol, Felix înţelege că într-o societate degradată în esenţele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, căsătoria devenind o afacere pentru supravieţuire şi nu o împlinire a iubirii.
În relaţiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situându-se deasupra superficialităţii şi meschinăriei lumii burgheze, conducându-se după un cod superior de norme etice: „să-mi fac o educaţie de om. Voi fi ambiţios, nu orgolios”.
Stănică Raţiu este tipul parvenitului, al arivistului şi al demagogului. El este produsul societăţii în care trăieşte, o lume în care banii reprezintă totul, în care căsătoriile se bazează pe interese materiale, ca şi cariera, succesul în viaţa politică, respectul şi statutul social.
Gesturile, atitudinea, acţiunea compun, mai ales, locvacitatea personajului, parvenitismul şi demagogia tipică. Nu se dă în lături de la nimic pentru a deveni bogat, colportează ştiri, dă sfaturi pe care nu i le cere nimeni, se amestecă în acţiunile personale ale altora, face promisiuni pe care nu le respectă niciodată. Ţine discursuri demagogice despre orice: familie, principii morale, societate, libertate, religie, cu o uşurinţă ce demonstrează că nici una din ideile exprimate nu-l defineşte.
Ipocrit şi fanfaron, inteligent şi abil, se iluzionează cu marea iubire pentru Olimpia, cu care trăieşte în concubinaj, sperând că ea va moşteni o avere importantă. Când realizează că nu e femeia potrivită care să-l ajute să acceadă în societate, Stănică hotărăşte să se despartă de ea, dar, din perfidie structurală, nu se lasă descoperit în adevăratele motive, ci dă vina pe faptul că este lipsit de „fericirea paternităţii”.
Aglae Tulea este „baba absolută, fără cusur în rău”. Gesturile, mimica, vocabularul şi întreg comportamentul evidenţiază o femeie proastă, acră şi vulgară, limitată în gândire şi lipsită total de fantezie şi capacitate creativă.
Lacomă şi obsedată de averea lui Costache, are un singur scop pe care nu şi-l împlineşte: realizarea copiilor ei. Mărginită, odioasă, meschină, înveninată împotriva Otiliei, Aglae se opune cu tărie încercării fratelui ei de a înfia fata. Relaţia cu celelalte personaje diferă în funcţie de interesele Aglaei, pe care însă nu este în stare să le ducă la îndeplinire. Dragostea pentru copiii ei n-o umanizează, deoarece este incapabilă să perceapă corect problemele lor, amplificându-le defectele şi neputinţele.
Aglae Tulea este un personaj grotesc, prin faptul că nu are nici o trăsătură pozitivă, chiar calitatea de mamă iubitoare fiind dăunătoare şi distructivă pentru copii.
Aurica Tulea întruchipează tipul fetei bătrâne, conturată în antiteză cu feminitatea şi delicateţea Otiliei.
Avidă după bărbaţi, este obsedată de măritiş şi vede în oricine un posibil pretendent. Insistenţele ei insinuoase, comportamentul agasante de „fată cuminte” pun pe fugă toţi bărbaţii. Este îndrăgostită din principiu, luând în considerare orice bărbat aflat prin preajmă, pe Felix, pe Pascalopol, pe care nu-l înţelege în dragostea lui pentru Otilia, pe Weissmann, pe care l-ar vrea de bărbat chiar dacă este de altă religie.
Răutatea şi ura ei se îndreaptă tot asupra Otiliei, despre care crede, ca şi mama sa, că ştie să se agaţe de gâtul bărbaţilor. Invidia îi întunecă judecata în asemenea grad, încât se lansează în aprecieri defăimătoare, debitează invective, devenind nesuferită şi arţăgoasă. Lipsită de farmec, de generozitate, de nobleţe, de delicateţe şi sensibilitate, ea seamănă cu Aglae, devenind acră şi rea.
Titi Tulea încarnează tipul retardatului. Este dominat de automatisme, copiază note muzicale şi cărţi poştale, nu este în stare să înveţe şi rămâne repetent de mai multe ori, abandonând şcoala.
Este încurajat de mama sa, Aglae, în manifestările psihice, când, aflat în criză, se leagănă ore în şir. Îl moşteneşte ereditar pe tatăl său, Simion Tulea, devenind treptat la fel de apatic şi dezinteresat de tot ce se petrece în jurul lui. Se tulbură erotic, devenind irascibil în prezenţa femeilor şi, lipsit total de personalitate, o ascultă pe Aglae şi în relaţiile amoroase, aceasta dirijându-i întreaga viaţă.