- Ilustrează conceptul operaţional povestire, prin referire la o operă literară studiată.
Povestirea este o naraţiune care prezintă o singură întâmplare, relatată la persoana I, cel mai adesea, presupunând obligatoriu un grad mare de implicare a naratorului, ceea ce produce o subiectivare a textului. Accentul cade pe situaţia prezentată, nu pe creionarea personajelor.
Caracteristicile povestirii:
- Instituie o relaţie specială narator-receptor, presupune oralitate, încât, în cazul textului scris, elementele verbale şi paraverbale capătă o importanţă aparte.
- Construcţia epică este mai puţin riguroasă ca a nuvelei.
- Perspectiva narativă este subiectivă, căci relatarea se face strict din unghiul povestitorului care poate fi martor sau se poate implica efectiv în întâmplarea relatată.
- Un rol special îl are ceremonialul spunerii. Timpul este întotdeauna trecut şi este recreat prin intermediul evocării.
Argumente pentru încadrarea operei „Iapa lui Vodă” în specia literară povestire:
- În volumul „Hanu Ancuţei”, Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literară povestire în ramă, deoarece în cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare dată de alt oaspete de la hanul Ancuţei, acesta particularizându-se printr-un stil propriu.
- Volumul „Hanu Ancuţei” conţine nouă povestiri relatate într-un singur loc, la Hanul Ancuţei, de către ţăranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihnă şi petrecere, fiind ei înşişi participanţi direct sau martori ai evenimentelor narate. Cele nouă povestiri sunt: „Iapa lui Vodă”, „Haralambie”, „Balaurul”, „Fântâna dintre plopi”, „Cealaltă Ancuţă”, „Judeţ al sărmanilor”, „Negustor lipscan”, „Orb sărac”, „Istorisirea Zahariei Fântânarul”
- Atmosfera în care sunt narate cele nouă povestiri este una de petrecere. Povestirile sunt narate cu un adevărat ceremonial: lăutarii cântă între două povestiri, iar înaintea fiecăruia creează un moment de linişte, o atmosferă de vrajă şi emoţie; se aduc pui fripţi pe ţiglă, se bea vin în căni noi, Ancuţa aduce plăcinte fierbinţi.
- Naratorul povestirii „Iapa lui Vodă” este comisul Ioniţă, care de altfel este şi amfitrionul petrecerii de la hanul Ancuţei. El cucereşte ascultătorii lăudându-se cu iapa lui slăbănoagă, fiindcă se trage dintr-una la care s-a uitat cu uimire chiar Vodă Mihalache Sturdza, motiv suficient pentru declanşarea poveştii.
- Povestirea comisului Ioniţă evocă un moment din trecut, o întâmplare petrecută „într-o îndepărtată vreme, demult”, având începutul de basm, când oamenii au văzut un „balaur negru în nouri” şi nişte păsări mari, venite din „ostroavele de la marginea lumii”, care vesteau război şi belşug la viţa de vie.
- După ce se odihnise la han, fiind gata de plecare, comisul Ioniţă închină oala cu vin şi urează sănătate unui boier care tocmai se oprise la han şi care îl întreabă cine e şi unde se duce. Ioniţă îi spune că e răzeş din Drăgăneşti şi că merge la vodă ca să-i facă dreptate într-o problemă legată de pământul său. Iar dacă nici vodă nu-i va face dreptate, „atunci să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!...”. Ajuns la Curtea Domnească, Ioniţă constată că boierul cu care vorbise la hanul Ancuţei era însuşi Vodă. Acesta îi face dreptate comisului şi îl întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu i-ar fi rezolvat necazul. Atunci, râzând, comisul Ioniţă îi spune: „Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!”.
- Oralitatea este realizată prin mărci ale oralităţii:
- Interjecţii: „Aha! Vorbi comisul; iaca aşa râncheza şi râdea şi iapa cea bătrână...”
- Vocative: „Să ştii dumneata, prietene Leonte!”
- Construcţii incidente: „Dar ea, cine ştie, poate-i ochi ori dinte de lup...”
- Formule de politeţe: „Să ştii dumneata...”, „Cum vă spuneam, domnilor mei...”
BluePink