Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

• Exemplifică trăsăturile nuvelei psihologice, prin referire la o operă literară studiată.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, având o construcţie riguroasă, un singur fir narativ şi personaje relativ puţine, care gravitează în jurul unui personaj central.
Nuvela psihologică prezintă viaţa interioară a personajelor sub presiunea unor situaţii neobişnuite.

Caracteristicile nuvelei psihologice:

• Acţiunea este mai complicată, chiar dacă respectă structurarea clasică a momentelor subiectului.
• Incipitul şi finalul concentrează semnificaţia întregii evoluţii narative, care este mai sinuoasă din cauza bulversării psihice a personajelor aflate în căutarea unei soluţii într-o situaţie tensionată.
• Personajele trăiesc într-un mediu actual şi familiar, care le plasează într-o situaţie încordată. Conflictele exterioare determină conflicte interioare, produse de sentimente şi de opţiuni contradictorii, acestea constituind centrul de interes al nuvelei.
• Personajele sunt persoane simple, ţărani, cârciumari, jandarmi, soldaţi etc., dominate de sentimente care sunt exacerbate şi transformate uneori în obsesii.
• Procedeele prin care se dezvăluie trăirile sunt monologul interior, dar şi dialogul şi stilul indirect liber.
• Naratorul este omniscient, dar interesul său se mută de la înfăţişarea întâmplărilor, la prezentarea trăirilor personajelor.
• Secvenţele narative se leagă de regulă prin înlănţuire, dar se pot conexa şi prin inserţie sau alternanţă.
• Persoana la care se povesteşte poate fi persoana a III-a, dar şi persoana I. Se consideră că în nuvelă, spre deosebire de povestire, apare o tendinţă de obiectivare a naratorului.

Argumente pentru încadrarea operei „Moara cu noroc” în specia literară nuvelă psihologică:

• Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste pe care setea de îmbogăţire le are asupra individului, hotărându-i destinul pe măsura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.
• Are un singur fir epic, personajele sunt puţine şi gravitează în jurul personajului principal, Ghiţă.
• Incipitul şi finalul concentrează semnificaţia întregii evoluţii narative. Nuvela începe cu sfatul rostit de soacra lui Ghiţă în momentul în care află de intenţia ginerelui de a lua în arendă hanul „Moara cu noroc”: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Nuvela se încheie tot cu vorbele bătrânei înţelepte: „Se vede c-au lăsat ferestrele deschise...simţeam eu că nu o să iasă bine, dar aşa le-a fost dat.”
• Accentul pică pe personajul principal şi pe conflictul interior al acestuia.
• Ghiţă este personajul principal al nuvelei, ilustrând consecinţele distrugătoare pe care le are asupra omului setea de înavuţire. Drama lui Ghiţă se dezvăluie treptat prin faptele şi gândurile lui şi prin opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa socială, Ghiţă tinde firesc spre bunăstare şi îşi convinge familia să se mute pentru trei ani la cârciuma aflată la încrucişarea unor drumuri importante pentru negoţ, Moara cu noroc.
• Om harnic şi cinstit, la început el nu vrea decât să agonisească suficienţi bani pentru a angaja zece calfe cărora să le dea de cârpit cizmele oamenilor. Bun meseriaş, blând şi cumsecade, trudind pentru „fericirea familiei sale”, Ghiţă devine, treptat, „tot mai ursuz”, „pus pe gânduri”, „nu mai zâmbea ca înainte”. La prima întâlnire cu Lică, Ghiţă încearcă să fie autoritar şi dârz, să reziste la propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de forţa pe care Lică o exercită asupra tuturor.
• Viaţa exterioară a lui Ghiţă este subordonată şi detaşată de viaţa sa interioară. Slavici dirijează destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondând reacţii, gânduri, trăiri, în cele mai adânci zone ale conştiinţei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Acţiunile, gesturile şi atitudinea lui Ghiţă scot la iveală nesiguranţa care-l domină, teama şi suspiciunea instalate definitiv în el de când intră în cârdăşie cu Lică.
• Ghiţă ajunge să regrete că are nevastă şi copii, deoarece şi-ar fi dorit să poată zice „puţin îmi pasă”. Refuză să dea amănunte despre afacerile cu Lică, se îndepărtează încet de soţia sa, relaţiile dintre ei fiind din ce în ce mai reci. Conflictul interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. Sufletul complex şi labil este sfârtecat de dorinţa de a pleca de la Moara cu noroc, rămânând un om cinstit şi tentaţia pe care n-o mai poate controla, a lăcomiei de bani. Ghiţă îşi face reproşuri, are remuşcări sincere şi dureroase, îşi deplânge prăbuşirea, căreia nu i se poate împotrivi.
• Dezumanizarea lui Ghiţă se produce într-un ritm alert, autoanalizându-se, dă vina pe firea lui slabă, încercând astfel să-şi motiveze faptele. O dată cu mărturia mincinoasă, prăbuşirea lui este inevitabilă şi rapidă. El o foloseşte pe Ana, soţia lui, drept momeală pentru a-l demasca pe Lică nu numai pentru că îl mustra conştiinţa pentru ceea ce devenise el, dar şi din gelozie ajunsă la paroxism. De la complicitate la crimă, nu mai e decât un pas şi Ghiţă devine el însuşi ucigaş, înjunghiind-o pe Ana.
• Patima pentru bani îl dezumanizează şi Ghiţă cade pradă propriului său destin căruia nu i se poate opune, prăbuşindu-se încet, dar sigur – de la omul cinstit şi harnic la statutul de complice la afaceri necurate şi crimă, până la a deveni ucigaş. Vina lui constă în neputinţa de a se împotrivi setei sale nemăsurate de avere.
• Acţiunea respectă structurarea clasică a momentelor subiectului, iar secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire.
• Naratorul este omniscient, dar interesul său se mută de la înfăţişarea întâmplărilor, la prezentarea trăirilor personajelor.